Din istoria cenaclului

dascăli şi discipoli ai poeziei, iun.2009

coautoarele volumului " Frunze, gânduri, stihuri"

noiembrie 2008, la început de drum presărat de vise

Decor autumnal, noi.2008

public, în noi.2008

dascăli şi discipoli ai poeziei, noi.2008

Tinerii şi poezia

OMAGIU LUI MIHAI EMINESCU 

ianuarie 2014

Centrul Ecleziastic "Nicolae Colan", gazdă a programului "Actualitatea operei eminesciene"

Moment poetic "Din valurile vremii...", recital de muzică şi poezie în interpretarea liceenilor de la CNMV.

Au recitat din lirica eminesciană Monica Constandachi (clasa a IX-a A) şi  Andreea Călianu, Adina Balea, Camelia Maria Sasu, Diana Băilă, Daciana Todoran (clasa a XI-a E)

Maria Diana Iorga (clasa a IX-a A) a prezentat creaţii proprii dedicate poetului naţional 

Acompaniament muzical la flaut a fost asigurat de Roberto Dragomir ( XIE)

Coordonator program artistic: prof. Maria Stoica

Moderatorul întâlnirii : prof.Ligia Dalila Ghinea

Mihai Eminescu în ianuarie 2014

       Ocrotiţi

   de Eminescu

                      

An după an, curgerea timpului în clepsidra fermecată a poeziei ne aduce mereu aproape de Mihai Eminescu, spiritul tutelar al culturii române care şi-a împletit geniul cu cel al poporului său, lăsându-ne moştenire un tezaur nepreţuit. De sunt copii sau adulţi, trăitori în spaţiul românesc de dincoace sau dincolo de Prut, ori plecaţi departe, peste hotare, ziua de 15 ianuarie îi găseşte pe toţi românii uniţi, vibrând în consonanţă cu versul eminescian care ne readuce în suflet valorile sfinte ale culturii naţionale.

Purtăm în gând şi în rostire pecetea spiritualităţii româneşti peste care Mihai Eminescu şi-a pus odinioară amprenta inconfundabilă a geniului său. Versurile lăsate nouă  moştenire ne dau de ştire că nu suntem singuri, cât timp ne putem întâlni în jurul lor ca într-o rugăciune,  cântând, evocând sau invocând, clamându-ne adeseori durerea şi revolta, dar regăsindu-ne de fiecare dată mai puri şi mai frumoşi, după ce am gustat din fagurele de miere al poemelor sale.

Ne-am născut sub zodia versului eminescian, iar fiecare dintre noi şi-a marcat devenirea poposind la fântâna cu apă vie a poeziei sale. Orice tânăr creator de poezie l-a citit mai întâi pe Mihai Eminescu...  şi-a hrănit trăirile, şi-a modelat gândirea, adâncind cunoaşterea şi  accentuând sensibilitatea după ritmul impus de versul său. Voit sau nu, fiecare dintre noi şi-a împletit harul propriu cu unduirea geniului eminescian, ca un tribut datorat marelui poet.

De-a lungul timpului noi am strâns o colecţie impresionantă de texte care arată că Mihai Eminescu este  mereu prezent în viaţa şi în conştiinţa noastră, călăuzind  drumul tinerilor pasionaţi de poezie. Cele câteva culegeri care adună versurile scrise de liceenii de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, sub coordonarea profesorilor de limba română, ne oferă multiple ipostaze ale influenţei pe care a avut-o lirica eminesciană asupra tinerei generaţii. Ramona Lazarov, Tania Scurtu Munteanu, Alexandra Munteanu, Andrada Năstasă, Diana Maria Iorga, Dorin Lucian Dumitrică etc., incluşi în volumele “Cristale”, Ed. Arcuş, 2001 (coordonator prof.dr. Luminiţa Cornea), “ Frunze, gânduri, stihuri” şi “ Ipostaze lirice”, Editura Eurocarpatica, 2009 ( coordonatori prof. Ligia Ghinea şi subsemnata), “Vise şi stele”, Editura Eurocarpatica 2013 (coordonator subsemnata), aduc generoase mărturii despre poezia de inspiraţie eminesciană a liceenilor noştri.

În ianuarie 2013,  sub egida Asociaţiunii culturale ASTRA, Despărţământul “Timotei Cipariu” din Blaj a avut loc Concursul Naţional de Creaţie “Ocrotiţi de Eminescu” la care a participat Diana Maria Iorga, elevă pe atunci în clasa a VIII-a. Poeziile ei au atras atenţia juriului care a răsplătit-o cu un onorant PREMIU SPECIAL AL JURIULUI, oferit de Biblioteca Lucian Blaga din Sibiu. Acesta venea după o importantă participare la Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare “Ana Blandiana”,  Brăila 2012, soldată cu publicarea poeziilor premiate în volumul colectiv “ La umbra poemelor în floare”.apărut la Editura Nico din Târgu- Mureş sub îngrijirea poetului Nicolae Băciuţ..

Redăm mai jos o poezie premiată la concursul “Ocrotiţi de Eminescu”, menţionând ca autoarea lor, actualmente elevă în clasa a IX-a A, este din anul 2009 membră a Cenaclului literar “După-amiezele poeziei” de la CNMV.

                                               

                                                                                                                          Maria Stoica

DIANA MARIA IORGA

A răsărit Luceafărul...

 (la aniversarea poetului)

                                                                       

A răsărit Luceafărul

Pe cerul poeziei româneşti

Şi raza strălucirii sale

Ne urmăreşte-ntruna

Veghind la păstrarea

Poeziilor-nestemate

Ale pământului nostru.

Muzica lor

Ne-a însoţit copilăria,

Făcându-ne să gustăm

Din nectarul nespus de dulce

Al limbii române.

Ne-a spus în prag de seară ,,Noapte bună”,

 Doinind alene

Cu “somnoroase păsărele”

Şi ne-a adus mai aproape

De codrul bătrân,

Împăratul slăvit

ce freamătă şi-acum

de mulţimea poveştilor

Ascunse-n frunze

Şi-n izvoare.

Ne-a mai lăsat,  ca sfântă moştenire

un tei plin de amintiri

visând sub vraja

eternei poveşti de iubire...

O floare albastră rară,

Care  nostalgic ne spune

Despre o nepieritoare

 “dulce minune”...

 Ne-a învăţat apoi

 Să iubim istoria română

 Şi ne-a amintit că suntem fraţi cu toţii,

Uniţi pe-acest pământ

Prin faptele eroice

Ale străbunilor noştri.

Dar, mai presus de toate,

Ne-a învăţat ce este poezia,

Şi ne-a lăsat  

Un dar ceresc

Topind în vers vrăjit

Comorile de cântec românesc.

          (...)

 Păstrăm cu drag

 O carte sfântă         

 Pe care păsări-îngeri

 În fiecare asfinţit

 Ne-o cântă...

Retrospective

DIN CAIETELE DE LA ARACI

                                          Rotonda de la Araci

           

Araci este pentru scriitorii din centrul Transilvaniei un loc de referinţă, datorită istoriei sale care păstrează vie amintirea scriitorului Romulus Cioflec, prozator şi dramaturg din perioada interbelică.

Casa memorială, amenajată în perioada de după decembrie 1989 din iniţiativa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, conservă documente importante legate de biografia autorului şi bogata sa activitate publicistică, ilustrând o pagină reprezentativă din istoria culturii române. Mobilierul de epocă, fotografiile şi paginile de manuscris sunt o mărturie elocventă a vieţii scriitorului covăsnean, căci acestea cuprind într-o observaţie amplă imaginea unui trecut cu implicaţii bogate în viaţa culturală a timpului.

Din momentul înfiinţării sale şi până astăzi, Casa Memorială „Romulus Cioflec” găzduieşte numeroase reuniuni literare, este loc de pelerinaj pentru elevi şi sediu pentru simpozioane cultural-ştiinţifice. A devenit cunoscută nu doar publicului local, ci şi celui din afara zonei, din ţară şi de peste hotare. Putem spune că astăzi aceasta are rolul de a reconstitui demersul unificator întreprins odinioară de scriitorul covăsnean care a năzuit să călătorească prin toată lumea, păstrând locul de la Araci ca o zonă de centru de care sunt legate statornic trăirile sale şi din care-şi trage seva sensibilitatea sa artistică.

În fiecare vară, în intervalul 20 iunie – 10 iulie, de Zilele „Andrei Şaguna”, în perimetrul Casei Memoriale „Romuls Cioflec” se organizează o importantă întâlnire culturală, intitulată „La umbra nucului bătrân”, cu un nume inspirat de nucul venerabil care domină curtea, asigurând cu bogatul său coronament umbra protectoare pentru iubitorii de literatură  prezenţi la această întâlnire estivală. Oamenii de iniţiativă, care asigură întreaga suită a manifestărilor culturale, sunt dr. Ioan Lăcătuşu, directorul Centrului European de Studii şi al Editurii Eurocarpatica, dr. Valeriu Cavruc, directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi dr. Luminiţa Cornea, „custodele spiritual” al Casei Memoriale, ajutaţi de o echipă valoroasă de colaboratori care veghează la buna desfăşurare a lucrurilor, dând întâlnirii caracterul de veritabilă sărbătoare a cărţii.

Aici participă scriitori consacraţi din centrul ţării, poeţi şi prozatori, eseişti, directori de edituri, coordonatori de reviste literare, precum „Astra” şi „Dealul melcilor”, „Vatra veche”, de care se leagă indisolubil numele scriitorilor Doru Munteanu şi Ion Topolog Popescu, al lui Nicolae Băciuţ şi Valentin Marica. Pentru spaţiul literar covăsnean, aceştia au apărut de-a lungul timpului în calitate de mentori şi promotori ai literaturii, oferind prilejul de a încuraja tinerele talente din zonă, ale căror creaţii au fost găzduite în paginile menţionatelor reviste, ori au fost promovate la concursuri. „Carmen patriae”, o importantă competiţie naţională a autorilor de poezie, organizată de Centrul cultural „Reduta” din Braşov, căreia i s-a alăturat în anul 2012 Festivalul Naţional de creaţie şi interpretare „Ana Blandiana” de la Brăila, sunt competiţii care au asigurat elevilor noştri posibilitatea afirmării valorice.

Oricărui călător, ajuns întâmplător în partea locului, curtea de la Araci i se înfăţişează cu modestia caracteristică gospodăriilor de la ţară. O casă cu pridvor, îmbrăcată în bolta viţei-de-vie, fântâna de piatră, acoperită azi cu un capac de lemn, dar păstrând tradiţionala roată, câteva straturi de flori, în partea dinspre drum – şi pomi fructiferi, dintre care cel mai impunător este nucul ajuns la o vârstă apreciabilă. La umbra acestui venerabil martor al istoriei locurilor au avut loc, de-a lungul timpului, cele mai importante rotonde literare, ce s-au întipărit în memoria afectivă a participanţilor.

Cadrul rustic, atmosfera specială asigurată de prezenţa poeziei, scoasă din tiparele obişnuite ale unei lansări de carte, impresia că timpul stă în loc, căldura toridă a zilelor de vară care îndeamnă la căutarea unui loc umbrit, asigurat de coroana bogată a „nucului bătrân” au imprimat un caracter specific acestei reuniuni anuale. Este un prilej de a aduce faţă în faţă scriitori de facturi diferite, dialogând pe tema atât de variată a literaturii contemporane, şi mai cu seamă o bună ocazie de a supune atenţiei publicului autori consacraţi, ori nume care-şi fac debutul în domeniul literar. Este un minunat mod de a celebra literatura, cu fervoarea meritată.

Astăzi spaţiul de la Araci a căpătat configuraţie modernă, asigurată de pavajul din lemn care acoperă curtea, întinzând un pod simbolic între casa memorială şi pavilionul multimedia, unde se proiectează filme şi se organizează programe complexe.

La adăpostul bătrânului nuc s-a amenajat un amfiteatru cu trepte de lemn care permite unui număr mare de spectatori să asiste la programele literare organizate în aer liber.

Noua înfăţişare a casei memoriale sporeşte farmecul zilelor de vară petrecute în acest perimetru, loc de refugiu şi adăpost pentru înfăptuiri de ordin spiritual. Mai presus de toate stă cultura încorporată aici, privilegiul de a lăsa afară grijile cotidiene şi de a te dedica plenar literaturii, de a comunica şi de a rezona la unison,  într-o idee generoasă.

Cu timpul, numele unor scriitori români a căpătat o rezonanţă aparte pentru publicul covăsnean, datorită prezenţei lor statornice la reuniunea literară de la Araci, care le-a oferit ocazia de a-şi lansa în acest cadru cele mai recente creaţii literare. Unele dintre acestea se regăsesc în paginile cărţii “Cronici în vitralii”. Pentru autor a fost de fiecare dată o bucurie deosebită posibilitatea de a le cunoaşte îndeaproape opera, prezentându-le cărţile.

Poeţii Ionel Simota, Anthonia Amatti, Ioan Suciu, Nicolae Băciuţ, Valentin Marica, Nadia Cella Pop, Ion Ciurea, profesorii Doina Dobrean, Ligia Dalila Ghinea şi Stelian Răducanu, jurnaliştii Angela Bărsan, Maria Graur, Horia C. Deliu, Ştefan Danciu, Ioan Drăgan, Ioan Negulici, Dan Manolăchescu şi Petre Străchinaru, dar şi mulţi alţi prieteni ai locului, oameni de spirit şi iubitori de cultură, de-a lungul timpului şi-au pus amprenta asupra vieţii literare din zonă, participând cu munca lor la constituirea unui apreciabil edificiu cultural.

Prezenţa statornică la Araci a cărturarilor, a publicului larg, iubitor de cultură, poate fi privită  ca un permanent omagiu adus cuvântului pe care l-a slujit cu devotament şi scriitorul covăsnean Romulus Cioflec.

                                                                                                                         Maria Stoica

Rotonda de la Araci, iunie 2010

 

Pagina de proză

                                                  

                                              Rusoaica

Trecea zilnic pe lângă noi. Ne arunca o privire scurtă, severă, uşor absentă. Părea detaşată de lume şi totuşi privirea aceea scurtă, percutantă, ne arăta că este extrem de prezentă,  interesată de lumea pe care o cerceta vioi prin ochelarii cu rame de plastic, roşu- cărămizii. Era mereu singură.

Pe aleile spitalului se perindau zilnic numeroşi pacienţi. Îi vedeam în sălile de tratament, la băi ori la mofetă, îi întâlneam chiar şi pe drumurile din apropierea spitalului, recomandate nouă pentru plimbările cotidiene, îi regăseam la masă. Cu timpul învăţasem numele multora, ştiam de ce boală suferă, ce familie au… eram legaţi cu toţii de o dramă anume, care provocase boala de inimă, aducându-ne la tratament în acel spital. Era ştiut, nimeni nu venea acolo ca să se răsfeţe, iar chipurile diverse ale pacienţilor lăsau să se întrevadă drame adânci, mascate sub un zâmbet cald, care însoţea dialogurile cu membrii stabilimentului.

Cu ea nu vorbea nimeni, dar părea că  nu suferă din cauza asta. Urmărea un obiectiv numai de ea ştiut, către care se îndrepta progresiv, cu fiecare zi, pe măsură ce treceau zilele petrecute acolo.

Într-o seară ni s-au întâlnit privirile. M-a măsurat scurt din ochi...  privirea îi era caldă, însă nu mi-a vorbit. Şi-a continuat plimbarea pe alee, mergând parcă pe urmele soarelui în asfinţit, până s-a dizolvat în baia de lumină care încălzea creştetul muntelui.

Nici pe noi două nu ne interesa mulţimea, nici măcar prezenţa insolită pe alei a unei femei elegante şi frumoase. Eram cu sufletul zdrobit, eu nu conştientizasem încă ce se întâmplase cu noi.  Nu ştiam cum aveam să depăşim încercarea teribilă prin care trecuserăm...  trăind în ritmul impus de spital, speram că vom reîncepe cumva să trăim, obişnuindu-ne cu o altă viaţă, din care dispăruse bucuria.

Într-o zi am ieşit cu mama de la masa de prânz. O aşteptam pe Doina, care mânca la altă secţie, urmând să pornim într-o incursiune pe drumul pietruit, planul înclinat construit de dr. Benedeck pentru bolnavii cardiaci.

Am îmbiat-o pe mama să ne aşezăm pe un leagăn, în faţa cantinei, iar ea a acceptat nesperat de uşor, cu toate că până atunci abia aştepta să ajungă în cameră, fugind de lumea din jur. Remarcând că leagănul nu era liber, am cerut permisiunea să ne aşezăm.

-         Putem să stăm şi noi cu dumneavoastră? am întrebat.

-         Bineînţeles, e loc destul, mi-a răspuns cu voce caldă femeia.

Timbrul plăcut al vocii, dar şi accentul moldovenesc, mi-au atras atenţia. O recunoscusem pe doamna solitară de pe aleile parcului şi nu mi-am putut ascunde uimirea la auzul accentului.  Nu mai era ardelenesc, de Bistriţa ori Mureş, nu era nici de Bucureşti sau de Bacău, ci venea de undeva de peste Prut. Avea inflexiuni calde, care topeau consoanele în bolta palatală, ca pe o acadea consumată cu plăcere de un copil. Vocea aceea melodioasă, cu modulaţiuni dulci, venea în contrast cu imaginea persoanei pe care o văzusem întotdeauna singură, ceea ce îmi trezise impresia că este severă şi glacială. Într-un elan de simpatie, m-am uitat întrebător la ea şi i-am spus:

- Dumneavoastră aveţi accent moldovenesc pronunţat... aşa vorbesc doar cei care vin din Basarabia. Sunteţi cumva din Chişinău? am riscat o întrebare cam puerilă, în timp ce încercam o studiere atentă a doamnei cu chip frumos pe care o crezusem până atunci inabordabilă.

- A, nu,... soţul meu este din Republica Moldova, este moldovan, adică. Pe el îl cheamă Gheorghe, dar eu sunt Liudmila, ne-am cunoscut la Moscova, la facultate, şi am venit să trăim împreună în România.

- Liudmila, ce nume frumos, am murmurat eu. Îmi evocă nişte versuri minunate, puse pe muzică de Tudor Gheorghe… aţi ascultat vreodată  « Te-am iubit, Liudmila »,  după poezia lui George Ţărnea.?

Liudmila nu ştia de existenţa poeziei…  i-am reprodus câteva versuri, spunând că stilul ei aminteşte de Serghei Esenin, un poet rus pe care-l preţuiesc mult, aşa cum sunt numeroşi oameni de cultură din Rusia… scriitori, compozitori, regizori geniali care aparţin de mult timp culturii universale.

 În timp ce vorbeam despre Esenin, Liudmilei i s-au umezit ochii :

- Să ştiţi că a fost poetul preferat al tatei… când eram copil, îmi citea din el, ca dintr-o Biblie. Şi acum păstrez volumul pe care l-a avut tata şi l-a plimbat cu sine prin toate locurile, pe unde a ajuns.

Mai târziu am aflat că Liudmila se născuse într-un sat din Rusia, aflat la şapte km distanţă de satul lui Esenin. Mama ei făcea o vizită socrilor, care locuiau acolo, în vecinătatea satului cu nume de poveste…Ea a copilărit la Moscova, apoi la Viena, unde tatăl ei era ataşat diplomatic. După război s-a refugiat la ţară, scăpând de persecuţiile comuniştilor. S-a înscris mai târziu la facultate şi, cu toate că studiase vioara, a ajuns la o facultate de hidroenergetică. Acolo l-a cunoscut pe viitorul soţ şi, pentru că amândoi erau tineri şi entuziaşti, au hotărât să-şi facă un destin în România, care şi ea îşi contura o nouă viaţă.

Au fost multe seri  petrecute la Covasna, în legănarea poveştilor spuse de Liudmila despre o Românie incredibil de frumoasă, în tinereţea ei “revoluţionară”. Să fi fost harul ei de povestitor, să fi fost primăvara care-şi trimitea spre cer jerba de culoare şi parfum a pomilor înfloriţi, să fi fi fost dorul pe care-l purtam în piept, după un timp de poveste, al începuturilor idilice din propria viaţă... nu ştiu ce anume trebuie să fi fost.

Liudmila ne-a zugrăvit o imagine a Bucureştiului de altădată, care-şi continua viaţa muzicală, teatrală, care construia intens, adăugând cartiere moderne pentru românimea muncitoare. Privind istoria românească postbelică prin ochii ei, am descoperit o ţară care te îndemna s-o iubeşti, fiindcă vorbea despre tinereţe şi entuziasm, cinste, onestitate, credinţă, speranţă, dorinţa de a construi... Liudmila, care  alesese  să-şi trăiască tinereţea într-o ţară tânără, s-a identificat cu destinul României, participând la tot ce însemnase viaţă liberă, constructivism, responsabilitate. Acea viaţă,  aflată dincolo de închisorile comuniste şi lagărele de exterminare care au decimat intelectualitatea română.

M-a surprins într-o zi o afirmaţie:

- În România noi ne-am simţit întotdeauna acasă. Am găsit aici o viaţă culturală intensă,  de care ne-am bucurat din plin. Teatru, operă, operetă, ca în orice capitală europeană. Mulţi artişti tineri, de mare valoare, actori, cântăreţi de operă şi operetă, de muzică uşoară. Ne-a înşirat, enciclopedic, nume felurite.

După ce ne-am despărţit de Liudmila, am reflectat mult timp la cele povestite de ea. Evocând momente din propria viaţă, ea ne aducea în faţa ochilor pentru prima oară  o  istorie lipsită de contradicţii, în care tinereţea şi entuziasmul funcţionaseră din plin.  Cu ochii aburiţi de lacrimi, Liudmila ne povestea despre  hidrocentralele pe care le construise alături de soţul ei, într-o epocă de tinereţe când se îndrăgostise irevocabil de România.

Imaginea rusoaicei frumoase, care putea vorbi ceasuri întregi despre ceea ce definise istoria ţării dintr-o perioadă a realizărilor  “patriotice şi revoluţionare”,  eliberate de orice ideologie comunistă, ne-a impresionat, pe mine şi pe Doina.  Îi ceream mereu să ne povestească alte şi alte amintiri frumoase... ascultând-o, reuşeam să uităm, ori să ne suportăm propriul prezent.

Am întrebat-o,  mai târziu, de ce nu pune pe hârtie toate amintirile care ne-ar putea ajuta să înţelegem o perioadă istorică atât de controversată. Mi-a replicat cu simplitate :

- Ca noi sunt mulţi… nu cred că amintirile mele ar interesa pe cineva...

Răspunsul Liudmilei nu m-a mulţumit. Încă sper că într-o bună zi ea îşi va scoate din sertar albumul cu fotografii şi va da viaţă amintirilor, aşternând pe hărtie mărturii despre prietenia româno-rusă care şi-a găsit împlinirea firesc în România secolului trecut.

  O incursiune prin vieţile părinţilor noştri, dintr-o Românie aureolată de frenezia construcţiilor durabile, cum sunt hidrocentralele proiectate de Liudmila şi moldovanul ei soţ, este binevenită astăzi, când am învăţat să demolăm cu obstinaţie, fără a mai pune nimic în loc.

                                                                                                        Alina Ghica